Cetatea Dăbâca este o fostă cetate regală şi reşedinţa comitatului Dăbâca. În secolele X-XIV a jucat un rol important în istoria Transilvaniei. Cetatea se află în actuala localitate Dăbâca din judeţul Cluj.

Primele cercetări ale cetăţii aparţin din 1837 lui K. Hodor, urmate în 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier şi apoi de o cercetare arheologică amănunţită iniţiată în 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu.

Cetatea are formă inelară şi era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Era aşezată pe terasa superioară a văii Lonei şi avea rolul de a menţine controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseşului.

Prima cetate a fost ridicată în secolul IX. K. Hodor, care a descris în 1837 ruinele cetăţii, presupunea că a fost ridicată pe locul unei cetăţi dacice. Cetatea secolului IX-X era apărată cu şanţuri şi cu valuri de pământ. Acum s-a ridicat şi un turn patrulater, respectiv un zid de legătură al părţii estice şi vestice ale primei incinte, zid de 3,2 m grosime. Atât turnul, cât şi zidul au fost distruse în timpul invaziei mongole.

Arheologii români şi-au concentrat multă vreme eforturile pentru a descoperi elemente care sa susţină textul din Gesta Hungarorum cum că cetatea ar fi reprezentat reşedinţa conducătorului local Gelu. Aceste eforturi nu au fost încununate de succes, deşi, contrar opiniei arheologului maghiar Bóna, locuirea sitului în secolul al IX-lea a fost confirmată de o serie de obiecte.

A fost distrusă la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită. Nu a mai reuşit însă să îşi recâştige importanţa. Pietrele cetăţii au fost folosite la construirea castelului Teleki. Actualmente resturile cetăţii sunt parţial acoperite.

Cetatea Dăbâca este menţionată pentru prima dată în anul 1214, iar în 1243 printr-un act de donaţie, regele Bela al IV-lea al Ungariei donează 3 sate care aparţineau cetăţii (Fatateleke, Bachunateleke şi Chegeteleke) către comiţii Theotonicus şi Hermann, în semn de mulţumire pentru serviciile lor. Cu această ocazie apare menţiunea terras castri nostri de Doboka.

În 1271 ea este dăruită banului Micud, ca răsplată pentru faptele sale de vitejie, donaţie confirmată în 1279 de Ladislau al IV-lea.

Dăbâca (Cluj) (în germană Doboka sau Dabuke, în maghiară Doboka) este o comună în judeţul Cluj, Transilvania, România, alcătuită din trei sate. Este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe râul Lonea.

Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncitură). Odată cu secolul XIII Dăbâca apare menţionată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka / Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854).

Târgul Dăbâca apare menţionat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca şi o localitate formată lângă ea. În 1164 este menţionat comitatul Dăbâca şi comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia ţării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menţionat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există şi primele menţionări ale cetăţii Dăbâca ca şi reşedinţă a comitatului.

În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menţionat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someşului până la Poarta Meseşului. Cercetările arheologice au stabilit Cetatea Dăbâca ca fiind centrul ducatului.

După înfrângerea lui Gelu de către Tuhutum Dăbâca şi partea apuseană a Transilvaniei vor deveni domeniul acestuia şi a dinastiei sale, pentru următoarea sută de ani. La începutul sec. XI Geula cel Tânăr, urmaş al lui Tuhutum, refuză convertirea la catolicism, ceea ce va duce la ocuparea zonei de către armata regelui Ungariei Ştefan cel Sfânt. În 1164 este menţionat drept comite de Dăbâca, Leustachius Rátót, ulterior acesta devenind şi voievod al Transilvaniei.

În 1068, la Chiraleş, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon alături de ducii Geisa şi Ladislau împotriva pecenegilor conduşi de Osul şi aflaţi în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon şi aliaţii săi şi-au adăpostit oştirile la Dăbâca (in urbem Dobuka), în aşteptarea apropierii duşmanilor.

În 1279 regele Ladislau Cumanul al Ungariei va dona satele cetăţii Dăbâca banului Micud de Severin, iar domeniul va rămâne în proprietatea familiei acestuia. O altă menţiune a satelor comunei avem din secolul XVIII, când acestea sunt incluse în domeniul Bonţida al lui Gheorghe Bánffy, guvernator al Transilvaniei.

Dăbâca se află în Podişul Someşan, la 35 km de municipiul Cluj-Napoca. Teritoriul comunei include în proporţie de 90% din suprafaţa comunei Valea Lonei şi, pe o porţiune mai mică, Valea Someşului Mic. Altitudinile medii sunt de 300-350 m, cu maxime atinse pe Dealul Dâmbu lui Carol (577 m), Dealul Fata (547 m) şi Dealul Cocoşed (492 m). Comuna are în componenţa satele Dăbâca, Pâglişa şi Luna de Jos. Se învecinează la nord cu comuna Panticeu, la sud cu Borşa şi Bonţida, la vest cu Vultureni, iar la est cu comunele Corneşti şi Iclod.